Toată povestea
Povestea noastră a început când un grup de freelanceri, programatori și designeri, au avut nevoie de un birou. Ne-am adunat forțele, am închiriat un apartament și l-am transformat în spațiul nostru de lucru. La puțin timp, au început să se alăture tot mai mulți oameni, iar locul a devenit rapid neîncăpător.
Pe atunci DevPlant era o inițiativă ținută în picioare de Anna și Timo. Organizam workshop-uri tehnice și ofeream consultanță în IT. Când am simțit nevoie reală pentru un spațiu de coworking, am decis să ne ocupăm chiar noi de asta. Așa s-a născut DevPlant Cowork.
În 2017, DevPlant Cowork și-a găsit primul loc cu adevărat al lui. A fost un vis și un efort grozav care din păcate n-a durat mult. Așa că în 2019 ne-am mutat într-o locație mai potrivită ideilor noastre: DevPlant Cowork de azi.









